Dinamo a terminat prima parte a campionatului pe locul I, însă specialiștii afirmă că echipa lui Liviu Ciobotariu nu va putea menține ritmul până la final fără două sau trei achiziții de valoare, care să acopere posturile deficitare.
Cu toate acestea, câinii se pot despărți în această iarnă de cel mai eficient om, golgheterul Marius Niculae, care a primit în aceste zile o ofertă din partea chinezilor de la Beijing Guoan, conform cotidianului Adevărul. Asiaticii îl momesc pe „Săgeată” cu un salariu de un milion de euro pentru două sezoane, iar acesta pare tentat să accepte, mai ales că asta poate fi ultima șansă de a acumula în plan financiar.
Atacantul în vârstă de 30 de ani nu ar întâmpina mari probleme din partea conducerii dinamoviste, care este dispusă să se despartă de fotbalistul plătit cu 150.000 de euro anual, încă unul dintre cele mai mari contracte, deși a acceptat mai multe reduceri salariale de-a lungul timpului.
În cazul în care plecarea golgheterului Marius Niculae (14 goluri în turul Ligii I) se va materializaProblema cea mai mare a lui Liviu Ciobotariu ar fi aceea că în atac va avea o singură soluție viabilă, pe Ionel Dănciulescu. Prima variantă, Liviu Ganea, încă ezită să își prelungească angajamentul cu clubul din Ștefan cel Mare și intră în ianuarie în ultimele 6 luni de contract, în vreme ce Georgian Păun este folosit extrem de rar și niciodată ca vârf. Marius Alexe poate fi și el reprofilat, însă evoluțiile acestuia din turul campionatului nu au convins, el fiind încă nerefăcut complet după o mai veche accidentare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER